Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună hadbalistă a lumii în 2018. Informația a fost dată publicității luni, de site-ul International Handball Federation. La băieți, cel mai bun a fost ales danezul Mikkel Hansen.
În urma acestui succes, Neagu a ajuns la al patrulea premiu de acest gen din carieră. Românca a mai fost premiată în sezoanele 2010, 2015 și 2016. Anul trecut, liderul naționalei României a intrat în istorie cu o altă performață remarcabilă, dar la nivelul naționalelor. A devenit golghetera all-time a Campionatelor Europene. (CITEȘTE ȘI: CRISTINA NEAGU S-A ÎNTORS ÎN ROMÂNIA: ”ABIA AȘTEPT SĂ MĂ OCUP DE RECUPERARE”)
”Așteptarea a luat sfârșit. Ei sunt cei mai buni handbaliști ai anului 2018. Mikkel Hansen este la al treilea trofeu, iar Cristina Neagu este prima sportivă din istorie care ajunge la 4 trofee. Felicitări, campionilor!”, anunță IHF.
Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016, a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi a ratat ultimele două meciuri ale României la Campionatul European de handbal feminin din Franţa – EHF EURO 2018. (VEZI ȘI: CE MESAJ INCREDIBIL A TRANSMIS JUCĂTOAREA CARE A ACCIDENTAT-O GRAV PE CRISTINA NEAGU!)
Cristina Neagu s-a accidentat la genunchiul drept în min. 51 al partidei dintre România şi Ungaria (29-31) când a aterizat greşit la un duel cu Szimonetta Planeta. Interul stânga ar urma să fie indisponibil circa şase luni.